Ziua Drapelului Național, pe 26 iunie

Miercuri, 26 iunie, va fi sărbătorită Ziua Drapelului Național al României. La Iași, începând cu ora 08:30 va avea loc slujba de sfințire a Drapelului Național la Catedrala Mitropolitană, iar începând cu ora 9:45 va avea loc ceremonia militară și religioasă pe strada Anastasie Panu, în zona Instituției Prefectului.

În municipiul Pașcani, nu sunt anunțate manifestări cu ocazia acestei sărbători.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 26 iunie.

Potrivit acestei reglementări, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice.
Drapelul naţional este unul dintre cele trei simboluri naţionale ale României, parte a identităţii naţionale, alături de Stema naţională şi Imnul naţional. Drapelul României este tricolor: roşu vermillon, galben crom şi albastru cobalt, plasate vertical, albastrul fiind aşezat la lance, galben la mijloc şi roşu în exterior.

Roșul reprezintă curajul și sacrificiul făcut de români în lupta pentru libertate, galbenul simbolizează bogăția naturală a țării, iar albastrul reprezintă speranța și credința într-un viitor mai bun. Aceste culori îmbinate în tricolorul românesc reflectă spiritul național și unitatea în diversitate.



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *