Joi, 13 iunie, de Înălțarea Domnului, este și Ziua Eroilor. În municipiul Pașcani, ca în fiecare an, vor avea loc depuneri de coroane la monumentele eroilor din oraș și suburbii. Programul depunerilor anunțat de administrația locală este următorul:
Joi, 13 iunie, este și hramul Parohiei Înălțarea Domnului din municipiul Pașcani. Evenimentul religios va începe cu o seară înainte, mai exact, pe 12 iunie cu Vecernia și Litia, cu sobor de preoți. Apoi, de marea sărbătoare a Înălțării Domnului, va avea loc o slujbă religioasă și depuneri de coroane la monumentul eroilor.
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători creștine și celebrează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile de la Învierea Sa.
În tradiția ortodoxă, Înălțarea Domnului este privită ca unul dintre marile praznice împărătești ale bisericii. Aceasta reflectă importanța teologică profundă a evenimentului, care simbolizează înălțarea umanității în persoana lui Hristos către Dumnezeu, informează Libertatea.
Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român. În ziua de Înălțare a Domnului, după Liturghie sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate bisericile și mănăstirile din România și străinătate.
* BITTV.INFO *