Legislativul local al orașului Târgu Frumos se întrunește în ședința ordinară, vineri,25 martie, de la ora 13:00, în sala de ședințe din incinta Primăriei, pe stradă Cuza Vodă din localitate.
Pe ordinea de zi sunt zece proiecte de hotărâre, opt inițiate de edilul orașului, Ionel Vatamanu, iar două de consilierii locali Andrei-Alexandru Ciurea și Mihai Condurache.
Dezbaterile vor începe cu aprobarea procesului verbal al ședinței din data de 4 martie și va continua cu un proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședința pentru lunile aprilie, mai și iunie a.c.
Următoarele proiecte se referă la aprobarea Contului de Execuție al bugetului local și al instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții pentru trimestrul III anul 2021 dar și aprobarea contului anual de execuţie al bugetului local pentru 2021.
În aceeași ședința vor mai fi dezbătute și proiectele privind aprobarea cuantumului și numărului burselor pentru elevi pentru semestrul ÎI, Programul anual de finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru activități nonprofit de interes general, aferent anului în curs, dar și aprobarea Regulamentului privind atestarea/autorizarea administratorilor de condominiu.
The post Ședință de Consiliu Local la Târgu Frumos, vineri, 25 martie first appeared on BitTV.Info – PASCANI, TG. FRUMOS, HARLAU.
* BITTV.INFO *