Se fac pregătiri pentru recensământul populației în Municipiul Pașcani și orașele Târgu Frumos și Hârlău. Pentru prima etapă, administrațiile locale au hotărât locațiile centrelor unde se poate face autorecenzarea asistată, în perioada 14 martie-15 mai.
Primăria Pașcani a anunțat că în municipiu va fi, pentru început, un singur centru, și anume în sala în care se țin audientele săptămânale din cadrul instituției publice, având programul de luni până vineri între orele 9 și 16 iar sâmbătă și duminică între 9 și 12.
În orașul Târgu Frumos, punctele de lucru ale recenzorilor sunt stabilite în incinta Primăriei, anunțul fiind postat pe pagina de Facebook a instituției:
Și în orașul Hârlău au fost stabilite punctele de autorecenzare, unul în incinta Primăriei, în sala de oficieri căsătorii iar cel de-al doilea la Căminul Cultural Parcovaci, cu program de lucru între orele 8.00 și 22.00.
Recensământul Populației și Locuințelor a început de la data de 1 februarie și pentru prima dată se va desfășura pe o durată de câteva luni, în două etape distincte. Prima, cea care va avea loc între 14 martie și 15 mai 2022, se referă la autorecenzarea online.
Pentru persoanele care nu dispun de un dispozitiv cu acces la internet sau care au nevoie de asistență în ceea ce privește aspectele tehnice, se vor amenaja spații speciale de către primării, unde se va asigura asistență prin prezența unui recenzor care va oferi suport tuturor persoanelor care vor să se autorecenzeze online.
Între 16 mai și 17 iulie 2022 are loc colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor).
citește mai multe detalii pe recensamantromania.ro
* BITTV.INFO *