Scobinți: A condus ani de zile cu permis fals, pe care a dat 1.500 euro. Cum a fost prins?

Permisele false ajung să se găsească pe toate drumurile. Un tânăr din Scobinţi a fost oprit de poliţişti pe drumul comunal din localitate. Nu a creat nicio problemă.

Era băut, dar a suflat în alcooltest şi s-a supus recoltării de probe biologice. A prezentat şi un permis de conducere grecesc. Fals. Pe 18 decembrie 2019, Mihai Lungu mersese la un cunoscut, cu care a băut un litru de vin. S-a întors acasă, unde avea tocmiţi câţiva lucrători. Cum aceştia nu aveau apă, a mers la părinţii săi, de unde a luat o pompă şi mai multe materiale de construcţii, întorcându-se la lucrători. A rămas cu ei până la 17.25, când a plecat din nou spre părinţi. A fost însă oprit de poliţişti. La testarea cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,45‰ în aerul expirat. În urma analizelor, avea să i se stabilească o îmbibaţie alcoolică de 1,07‰ în sânge.

Permisul de conducere prezentat era aparent emis în 2017 de autorităţile elene, pentru categoriile A şi B. La completarea procesului-verbal, poliţiştii au constatat însă că permisul prezintă suspiciuni de contrafacere. S-a constatat ulterior că documentul fusese realizat prin scanarea unui document autentic şi prelucrarea elementelor de conţinut. Ulterior, actul fusese imprimat pe o folie din material plastic, în final fiind aplicate laminatele cu hologramă. În cursul urmăririi penale, Lungu a declarat că urmase în 2017 o şcoală de şoferi lângă Atena, unde lucrase ca sezonier la o fermă de tutun. Înainte de susţinerea examenului, un instructor auto i-a propus ca, dacă nu ia examenul, să-i furnizeze un permis, contra sumei de 1.500 euro. Lungu a acceptat, iar trei luni mai târziu avea permisul în buzunar.

De atunci, a condus liniştit, fără ca vreun poliţist să constate vreo problemă. Magistraţii Judecătoriei Hârlău l-au găsit vinovat de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi de uz de fals, luând totodată în calcul faptul că Lungu îşi recunoscuse faptele. În sarcina inculpatului a fost stabilită o pedeapsă totală de 1 an şi 9 luni de închisoare.

De regulă, executarea sentinţei în astfel de cazuri este suspendată. În acest caz însă, s-a constatat că Lungu mai avea o condamnare la activ, aflându-se în termenul de supraveghere pentru o condamnare suspendată la 1 an şi 4 luni de închisoare pentru lovire în formă agravată. Ca urmare, suspendarea sentinţei a fost revocată, iar cele două sentinţe, cumulate. Sentinţa finală a fost de 3 ani şi o lună de închisoare, cu executarea pedepsei în regim de detenţie. Decizia judecătorilor din Hârlău a fost atacată de Lungu, contestaţia urmând să fie judecată de Curtea de Apel la începutul lunii martie.

sursa Știrea de Iași 



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *