“Sărbătorirea Zilei Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii poate fi organizată de către Academia Română, instituţiile de cercetare, instituţiile de învăţământ, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări ştiinţifice, culturale, educative, artistice, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii”, prevede proiectul de lege.
Conform acestuia, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
Ziua Internațională a Matematicii se sărbătorește pe 14 martie
* BITTV.INFO *