Studiu: În Europa, trei sferturi dintre copiii care practică un sport sunt abuzaţi. România, printre ţările cu cele mai multe victime

Statistici alarmante au fost publicate sâmbătă de Universitatea Edge Hill din Anglia. În urma unui studiu, la care au participat peste 10.000 de copii din mai multe ţări europene, s-a ajuns la concluzia că un sfert dintre cei care practică un sport de performanţă au fost supuşi, în timp, abuzurilor.

Două treimi dintre persoanele chestionate declară că au fost victime ale violenţei psihologice în timp ce 44% dintre ei au mărturisit că au fost victime ale violenţei fizice, scrie LCI.

Cea mai comună formă de abuz este cea psihologică, variind de la lipsa de apreciere din partea antrenorilor până la umilire totală, potrivit studiului finanţat de Uniunea Europeană. 10.302 persoane au participat la tudiu în ţări precum Austria, Belgia, Germania, România, Spania şi Marea Britanie.

Constatarea este cu atât mi alarmantă în Belgia, unde 8% dintre oameni s-au declarat victime ale abuzurilor. În schimb, Austria ste cel mai puţin afectată, cu toate acestea însă, şapte din zece oameni se declară îngrijoraţi. „Descoperirile noastre sunt, evident, foarte îngrijorătoare. Am văzut o serie de cazuri de abuz asupra copiilor în sport în ultima vreme, dar acest studiu ne ajută să înțelegem mai clar amploarea problemei”, a spus Mike Hartill, profesor de sociologie sportivă și autorul studiului.

În detaliu, cea mai mare incidență a abuzului a fost observată în rândul copiilor care au participat la competiții internaționale. Studiul a arătat că abuzurile au avut loc cel mai adesea în cadrul structurii cluburilor și organizațiilor sportive. Băieții erau cei mai predispuși la această violență.

sursa observator



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *