Au aparut brazii naturali de vanzare in municipiul Pascani. De vineri, 26 noiembrie, s-a deschis depozitul de pomi pentru sarbatorile de iarna pe strada Moldovei. Cei care vor sa aduca magia Craciunului in case mai devreme ii pot cumpara deja, chiar daca mai sunt 25 de zile pana la sarbatoarea nasterii Domnului.
Preturile pornesc de la 80 de lei cu o inaltime intre 150 -200 cm si pot ajunge pana la 300 de lei, pentru cei care sunt ca in povesti cu o coroana perfecta.
Brazii au fost adusi dintr-o pepiniera din Danemarca, specializata în creșterea pomilor de Crăciun Normandieni, iar in depozit sunt aproape o mie de pomi care vor impodobi casa clientilor si vor raspandi mirosul specific sarbatorilor de iarna. Depozitul este deschis de luni pana duminica.
Deocamdata este singurul loc din municipiul Pascani de unde se pot cumpara brazi naturali. Cei care prefera unul artificial pentru care sa il foloseasca mai multi ani, trebuie sa scoata din buzunar de la 100 de lei si pana la 500 de lei in functie de inaltime si material.
Despre obiceiul bradului de Crăciun nu se știe exact de unde a luat naștere. Se bănuiește că pomul de Crăciun ar fi apărut pentru prima dată la popoarele germanice, iar cu timpul acest obicei a intrat și în tradiția creștină.
În România bradul de Crăciun a fost împodobit pentru prima dată în palatul regelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, iar de atunci românii au preluat această tradiție.
Bradul ne aminteste de pomul vietii iar verdele de vesnicia frumusetii din imparatia lui Dumnezeu. Cu zeci de ani in urma, pomul sarbatorilor de iarna era impodobit cu mere, nuci, conuri lucrate si pictate si nelipsitele dulciuri. Acum, bradul este plin de globuri care mai de care mai stralucitoare, asortat in diferite culori si cu instalatii luminoase alese cu migala. Preotii ne indemna insa, sa pune in centrul bradului, in locul cel mai vizibil, asa cum este deja traditie si icoana Nasterii Domnului Iisus Hristos.
Daca in aceste vremuri, multi aleg sa impodobeasca bradul chiar de pe 1 decembrie sau mai devreme, inainte pomul era pregatit chiar in ajunul Craciunului, pe 24 decembrie.
* BITTV.INFO *