Cum au fost prinşi hoţii români care au furat bicicletele lotului naţional italian, în valoare de 600.000 de euro. Infractorii habar nu aveau cât valora prada

Bicicletele care au câştigat aurul la olimpiada de la Beijing au ajuns probe la dosar în România. Cele 22 de biciclete ale lotului national italian au fost furate de 4 români care le-au adus în Vrancea. Nu ştiau că valorează 600 de mii de euro şi încercau să le vândă pe mult mai puţin. Hoţii au fost prinşi pentru că erau filaţi pentru trafic de droguri.

La nici 48 de ore după momentele de glorie de la Campionatul Mondial de Ciclism din Franţa, bicicliştii delegaţiei italiene au rămas… fără biciclete. Patru bărbaţi din Vrancea le-au furat chiar din faţa hotelului în care erau cazaţi sportivii. Hoţii erau deja filaţi de poliţiştii români pentru că ar fi introdus cocaină la noi în ţară, pe care apoi ar fi vândut-o în Vrancea şi în Bacău.

Ofţier specialist BCCO Vrancea: Pe parcursul cercetărilor informaţiile obţinute au reliefat faptul că aceleaşi persoane încercau să comercializeze bunuri sustrase din străinătate, mai precis nişte biciclete furate din Franţa. Aparţineau echipei italiei, echipei de ciclism a Italiei.

Paolo Cestra, colonel de poliție: Aceste biciclete sunt cele cu care echipa italiei de ciclism a câştigat medalia de aur a olimipadei din Beijing.

Habar nu aveau cât valorează prada

Fuseseră date dispărute chiar de firma producătoare, fiind modele extrem de scumpe, cu ghidoane din fibră de carbon, proiectate special pentru sportivi. În total, cele 22 de biciclete valorau cât şapte apartamente în Bucureşti.

Andre Rotaru, reporter Observator: Aceste biciclete costă în jur de 30.000 de euro bucata. Aceasta aurie, de aici, costă chiar ceva mai mult de atât. Însă hoţii le vindeau printre cunoscuţi… la ofertă. Şi o astfel de bicicletă ajungea să fie vândută cu mai puţin de 1500 de euro.

sursa observator



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *