Sute de mii de ouă cu origine falsificată au fost găsite în România

Aveți grijă ce alimente cumpărați din magazine. Inspectorii sanitar veterinari au găsit sute de mii de ouă, care aveau datele de proveniență falsificate. Inspectorii de la Autoritatea Sanitar Veterinară susțin că respectivele produse proveneau de la ferme din Bugaria și Macedonia. Ulterior erau trimise într-un centru de ambalare din Grecia, iar apoi vândute cu etichete false în magazinele din țara noastră.

Un astfel de centru unde erau falsificate etichetele funcționa și în Capitală, iar depozitul este acum verificat de autorități.

Pentru a depista frauda autoritățile de la noi au lucrat alături de cele din Grecia și astfel au descoperit faptul că fermele din statul elen nu aveau capacitatea să producă în cantități foarte mari ouă pe care să le vândă apoi în țările membre UE.

Și nu sunt singurele produse cu probleme vândute în țara noastră. În ultimele luni, zeci de tone de carne de pasăre, din import, în special din Polonia, au fost depistate cu salmonella. Și se întâmplă acest lucru în condițiile în care importurile de carne de pui au crescut în ultimul an cu peste 20 la sută, iar Polonia este unul dintre principalii furnizori.

În plus, spun inspectorii, în lunile august-octombrie numărul alertelor a crescut cu peste 40 la sută, iar cele mai multe vizează carnea de pasăre sau produse din carne de pasăre, provenite din Polonia.

Sursa Stirile PRO TV



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *