Proiectul legislativ de reformă a legii pensiilor nu va majora vârsta de pensionare şi nu va modifica durata actuală a stagiului complet de cotizare, arată un comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
„Atragem atenţia că viitoarea lege nu prevede majorarea vârstei de pensionare, iar proiectul la care se face referire în caietul de sarcini este cel care a fost deja aprobat de Guvern, care este în dezbatere în Parlament şi dă posibilitatea rămânerii în activitate până la 70 de ani celor care doresc. (…). Actuala lege a pensiilor publice (Legea nr. 263/2010) prevede că stagiul complet de cotizare este de 35 de ani. Acest stagiu va rămâne neschimbat în viitoarea lege”, se precizează în comunicatul citat de Agerpres.
„Cele două legi vor fi elaborate de Ministerul Muncii. Legislaţia care va fi trimisă în Parlament spre dezbatere şi aprobare va fi elaborată de către specialiştii Ministerului Muncii. Rolul consultanţilor este să pună la dispoziţia echipelor tehnice din minister analize, proiecţii şi ipoteze de lucru care să ajute la elaborarea şi fundamentarea unor proiecte de lege predictibile, echitabile şi sustenabile. Precizăm că sprijinul unor specialişti cu expertiză internaţională, menţionat în caietele de sarcini, a fost înţeles, acceptat şi asumat integral de CE prin PNRR”, se arată în comunicat.
Ministerul Muncii spune că a transmis aceste clarificări după apariţia în spaţiul public a unor informaţii privind reformele în domeniile pensiilor şi salarizării din fonduri publice.
Astfel, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a lansat caietele de sarcini pentru obţinerea de expertiză profesională necesară celor două reforme asumate prin PNRR, respectiv pensii şi salarizare din fonduri publice.
Finanţarea expertizei prevăzută în caietele de sarcini este decontabilă integral prin PNRR, iar asistenţa tehnică este necesară pentru fundamentarea reformelor în domeniile pensiilor şi salarizării din fonduri publice, precum şi pentru obţinerea de analize, proiecţii şi ipoteze de lucru necesare pentru elaborarea noilor acte normative în domeniile menţionate, se precizează în comunicat.
* BITTV.INFO *