Pubele pentru cei care nu au fost găsiți acasă

Locuitorii din suburbia Lunca Pașcani care nu au fost găsiți acasă și, drept urmare, nu au ridicat pubelele pentru colectare selectivă pot veni marți, pe 26 octombrie la Căminul Cultural. În stoc, pentru a fi livrate mai sunt circa 70 de astfel de pubele care urmează să ajungă la oameni.

Anunțul a fost făcut de administratorul public Claudiu Bodoașcă în cadrul conferinței săptămânale de presă de joi, 21 octombrie.

În cadrul acestei campanii, sunt distribuite pubele de câte 240 litri, cu scopul de a fi folosite doar pentru deșeurile reciclabile: hârtie carton si plastic.

În funcție de care va fi răspunsul oamenilor din Lunca Pașcani și dacă vor fi obținute rezultatele scontate, soluția ar urma sa fie extinsă si in celelalte suburbii. Astfel, recipientele ar urma sa fie obținute de la asociația județeană de salubritate ADIS sau sa fie cumparate anul viitor cu bani din bugetul local.

Reamintim că pubelele au început să fie distribuite  pe data de 18 august a acestui an. Este vorba despre un număr total de 700 de astfel de recipiente care au stat depozitate, mai mult timp, in curtea societății locale de salubritate CLP Ecoserv SRL.

 



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *